Tag Archives: conditie fizica

Mens sana in corpore sano

Aseară am fost la fotbal. Cu chiu cu vai am reușit să strângem o mână de oameni dornici de a mai lucra la condiția fizică. În ceea ce mă privește, o persoană care face mișcare serioasă o dată la 2-3 luni 😀 ,  au fost de ajuns câteva sprinturi  pentru ca durerea în piept și senzația aia ordinară de a scuipa, să se instaleze. S-au dus vremurile acelea când alergam în fața blocului de dimineață până seara. 8->

Prestația mea s-a rezumat la plimbatul (că de alergat nu putea fi vorba) pe teren, câteva șuturi SPRE poartă, la care se adaugă cireașa de pe tort: un șut ucigător de la jumatatea terenului, care a trecut milimetric peste transversală…și totodată peste gardul înalt de 10m ce împrejmuia terenul, mingea poposind în cele din urmă pe casa din apropiere.  Meciul a fost oprit preț de câteva minute, timp în care s-a efectuat recuperarea balonului, ajutat fiind de doi-trei oameni cu spirit de inițiativă, care au “construit ” celebra scară a mâței.

Chiar și așa, firea mea optimistă, mă îndeamnă să cred că la următoarea “convocare” mă voi prezenta ceva mai bine.