România prostului gust

România, sfârșit de Octombrie, în plină campanie electorală. Românii nu trebuie să simtă stări de anxietate și să aducă în discuție starea vremii. Politica este un topic nemaipomenit și inepuizabil. Toata lumea îți dă cu părerea. Toata lumea preferă pe cineva și îl vede pe acel cineva ca pe salvatorul neamului românesc…sau răul mai mic spun ei, deși toți sunt la fel. Înainte mai credeam și eu că se poate face ceva. Acum știu sigur că nu. Nu cu atitudinea asta.

“Mergi la vot! E dreptul tău constituțional.” Dacă ar fi avut vreo influență nu eram lăsați să votăm de la bun început. Oricum iese “cine trebuie”.

Alegerile prezidențiale reprezintă doar o luptă, un concurs între golani și golănițe pentru a câștiga puterea. Fiecare vrea asta pentru că doar ei pot să schimbe ceva, pentru că doar ei pot face asta. Oponentul este întotdeauna corupt și sigur nu se va ține de promisiune. Legat de ultima frază lucrul trist e că este complet adevărat.

Promisiunile electorale și campaniile au devenit (sau poate erau, dar nu eram îndeajuns de copt să înțeleg ce și cum) doar niște slogane lipsite de substanță, care promovează un brand mizer pe care în mod normal nu l-ar “consuma” nimeni. Văzând fiecare partid ca pe un produs, politicienii sunt niște ingrediente artificiale pline de chimicale, ce sunt aruncate în scârbă într-o oală în care se gătesc “lături”. Oare nu te-ai săturat de același fel de “mâncare”?

De ce crezi că dacă acum vei alege alt produs de pe raft, automat se va schimba stilul tău de viață? Ai impresia că vei fi mai plin de viață? Nicidecum. Vei fi din ce în ce mai anemic. E doar un alt borcan cu un alt logo, un alt slogan.  Îngredientele sunt aceleași, de vreo 20 de ani, doar că au fost mutate dintr-un recipient în altul, în ideea că oamenii nu se vor prinde de manevră și nu vor simți gustul alterat, ieșit de mult timp din perioada de garanție. Totuși ei garantează că vor face ceva pentru noi. Și vor reuși: o altă indigestie. Un scaun “moale” precum cel care a mai pus o dată botul și votul și așteaptă liniștit încă 4 ani când va lua el atitudine. Le arată el la hoți! 😀

Bucătarul clasei politice, un securist cu diplomă, servește de 20 și ceva de ani același fel de mâncare, în timp ce românii stau liniștiți la masă, fără pic de nerv, pic de zvâc. Toată lumea pare că e mulțumită că are farfuria plină cu mici și ciolan cu fasole și va pleca acasă ba cu o găleată, ba cu o sticlă de ulei. Toți stau și înghit în liniște ca la un praznic. Ceea ce nu conștientizează ei este că e praznicul lor, un prilej de pomenire a rațiunii trecută în neființă, ce a făcut loc prostiei și delăsării.

romania prostului gust

Meniul nu se va schimba până nu vei arunca cu farfuria pe jos și nu vei bate cu tacâmurile în masă! 😀 Vei fi privit cu ochi răi de ceilalți meseni, care preferă să stea liniștiți în banca lor. Ei încă se cred la școală. Școala s-a terminat demult pentru ei…și fără vreo urmare benefică. Nu îi privi în ochi și nu îi asculta. Nu îi lăsa să stingă dorința și elanul. Precis mai este unul care gândește ca tine…care gândește și care îți va urma exemplul. Trebuie doar să acționezi.

Întrebarea e ce ai de gând să servești 4 ani de acum încolo?

Nu puneți la suflet. Băgați la cap!


Nu fi emo, dă-ți cu părerea

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: