Author Archives: Cristian Mihaila

Sfânta

Miez de Octombrie. 14 ca să fiu mai exact. Este o zi deosebită.  Astăzi este sărbătoare. La câte sunt într-un an mă mir că nu a devenit doar o altă zi sau o zi ordinară. E o perioadă prielnică pentru preafericiții afaceriști ai acestei țări. Sute de țepari antreprenori plâng noaptea când pun capul pe pernă, cu gândul că ar fi putut alege un alt “sector economic” pentru a-și dezvolta afacerea. Asta înseamnă să te rogi să fii inspirat…și mafiot. 😀

În această perioadă mii de pelerini au străbătut distanțe considerabile pentru că speră la ceva mai bun. Mulți dintre ei își pun speranțele în credință pentru a-și alina rănile sufletului pe când problemele multora dintre ei sunt la cap. 😀 Consider că acolo ar trebui lucrat întâi de toate. De ce spun asta? Moaștele sunt expuse acolo tot anul. TOT. Bănuiesc că e mai cool să stai la rând să te înjuri cu cei ce te calcă pe picioare și să te rogi la sfânta să-ți dea putere…să-i împingi pe cei din fața ta. Înțeleg ideea de experiență inedită, dar oare chiar se merită tot deranjul? Tind să cred că toată ideea asta îi încântă pe cei nostalgici, obișnuiți cu statul la coadă pe vremuri. Principalul segment de vârstă pare să justifice afirmația.

Un lucru e cert: cu credința dai înainte. Dar ce folos dacă acea credință nu e (și) în tine?

E mai ușor să crezi în ceva superior și să te aștepți ca lucrurile să fie făcute pentru tine. De ce să ieși din zona de confort și să faci ceva pentru tine? Ceva care să-ți aducă satisfacții sufletești dar și materiale ( să nu fim ipocriti) Nuuu…prostii. Stai și împacă-te cu ideea că nu poți schimba prea multe.  Banii aceia pe care îi lași în gestiunea preafericitilor vor fi folosiți cu cap. Stai liniștit. BOR veghează. Sunt ferm convins că mai devreme sau mai târziu sumele strânse vor fi donate unui cămin de bătrâni sau unei case de copii. Partea bună e că banii aceștia nu sunt nici impozitati. Gând la gând cu bucurie.  Asta înseamnă că ÎNTREAGA sumă deservește un scop nobil. Așa se întâmplă de regulă. Ai păr alb în cap și degeaba.  Ai prins vremea caritasului dar pare că nu ai învățat prea multe despre sistemele piramidale. Ce-i drept în cărțile de rugăciuni nu prea găsești astfel de pasaje.  În fine…pardon…mă rog 😀 poate sunt prea aspru.

preafericit

Umm…simt că mă abat de la subiect. Unde eram? Aaa da…e infinit mai ușor să te complaci, să trăiești cu gândul că o să primești tu cândva ceea ce meriți. O să primești…dar când sărbatorim un alt sfânt…sfântul așteaptă. Trebuia să mă fac duhovnic. Parcă am har. 😀

Române…nu mai sta (la coada) că-ți stă și norocul. Marș la muncă!

Nu puneți la suflet. Băgați la cap!


No means no!

Într-o Românie în care se varsă multă “cerneală electronică” pe cazul de viol, în care nimeni nu știe de fapt ce s-a întâmplat ( a fost sau n-a fost? nu s-au înțeles la bani?) se mai întâmplă și alte lucruri. Zilele trecute am fost contactat telefonic de o domnișoară, ce reprezenta UNA din băncile al cărui client sunt. Da, am carduri la mai multe bănci – abia asta înseamnă să fii mafiot! 😀 Continue reading


Parte de carte

Atenție: Următoarele rânduri sunt inspirate din fapte reale.

Stăteam în stație în așteptarea unui tramvai. Într-un final așteptarea ia sfârșit când în depărtare se zărește mijlocul de transport mult visat. La câțiva pași de mine își fac apariția 2 controlori. Pe unul din ei îl știam din vedere. Ce-i drept chiar și fără a face apel la memoria vizuală, aș fi putut paria ceva bănuți că pot ghici meseria lor(una nobilă de altfel): 2 indivizi 2 pe 2, rași în cap, care parcă se țin de mână și probabil merg împreună la toaletă. Opțional dezbat Kant. Continue reading


România prostului gust

România, sfârșit de Octombrie, în plină campanie electorală. Românii nu trebuie să simtă stări de anxietate și să aducă în discuție starea vremii. Politica este un topic nemaipomenit și inepuizabil. Toata lumea îți dă cu părerea. Toata lumea preferă pe cineva și îl vede pe acel cineva ca pe salvatorul neamului românesc…sau răul mai mic spun ei, deși toți sunt la fel. Înainte mai credeam și eu că se poate Continue reading


Sfaturi pescărești

Nu am mai scris de mult timp un mic îndreptar (util în primul rând femeilor) și uitați ce se petrece în lume: femei cu barbă câștigă Eurovision, Putin își scoate trupele la defilare pe teritoriul Ucrainei iar FIFA avantajează Brazilia. 🙂

O cauză ar fi îndrumătorii spirituali din acest moment: radufconstaninescu și otrava.  Ei vorbesc despre dragostea perfectă, așa cum ea e închipuită în filme și creează așteptări nerealiste femeilor, la fel cum revistele de modă apelează la Photoshop și creează așteptări frumoase bărbaților. Era la un moment dat o tipă Eva și al ei jurnal. De ce nu o lăsați pe ea să scrie dulcegării?

Să trecem la chestiuni mai serioase. Continue reading


A fost (nu doar) odată

eminEUscu***

A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Pe facebook cu poze “pitorești”
O prea vulgară fată.

Și era ocolită de iubiți,
Și n-avea parte de plăcere,
Deși iubea pasta de dinți
Când deschidea gura era durere.

Având privirea înspre nord
La laptop se așază,
Cu predicatu-n dezacord
Începe să tastează. Continue reading


Bolnavi de LIKE

<<-Domnule doctor nu se simte prea bine. E deprimat(ă). Nu are pofta de mâncare. Are o părere proastă despre propria persoană. Nu mai socializează. S-a interiorizat. Ce credeți că are?

-Stimă de sine scăzută. Nu vă faceți griji, nu e nimic grav. Va trebui să-i administrăm 200 de ml de like-uri. Deasemenea aveți aici o listă cu ceea ce ar trebui să îl pună pe picioare din nou:

-o postare motivațională cu un mesaj Continue reading


Omul păianjen

Am vrut neapărat să postez asta înainte să înceapă weekendul pentru ca voi fetelor să nu faceți vreo greșeală și să puneți botul la toate prostiile. Mi-a luat oleacă să termin și să mă încadrez în timp. Pe bune nu a durat mult. 😀 În ciuda acestui aspect calitatea este la locul ei. Poate o să fie de folos, poate nu. Chiar și așa…cu plăcere! 😀

O să vină un moment în viața voastră când o să spuneți: “Bine că am citit chestia capodopera aia la timp!!!”

Am făcut o cercetare de piață din care a reieșit că textele ieftine nu Continue reading


Îmbătrânesc…

În timp ce dădeam scrool down să văd ce mai zice lumea de o melodie, un clip, etc. pe youtube am avut o semi-revelație. Spun semi-revelație pentru că atacă doar pe jumate femeile. Bine ulterior…dacă e să analizăm cu grafice și formule statistice, putem înclina că e o revelație între semi-revelație și revelație de-a dreptul, dat fiind faptul că procentul de fete este mai mare decât cel al Continue reading


Războiul “prețurilor”

Se apropie un alt 14 februarie…un alt sfânt Valentin pe care îl petreceți singure. Tragic de-a dreptul. 😀 De fapt nu e…dar voi îl faceți să pară. Totuși de ce? Voi considerați că nu ați greșit cu nimic? Ei bine ați greșit. Unde? Lămurim mai apoi. Întâi să facem o prezentare a situației: tu ești singură și peste tot unde te uiți vezi fete cu un băiat la braț. Să fie treaba și mai dureroasă brațul să fie Continue reading


%d bloggers like this: